TURISM  /  OBIECTIVE TURISTICE

Rezervația de tisă – Pângărați

Rezervația de Tisă de la Pângăraţi este una din cele trei rezervații de acest fel de pe teritoriul ţării noastre, reprezentând o zonă împădurită cu rol de protecție pentru specii arboricole de tisă (aproximativ 500 de exemplare), în suprafață de 2 hectare.

Aflată într-o zonă cu alunecări de teren, în rezervaţie s-au făcut împăduriri pentru consolidare, astfel că o vom găsi în amestec cu specii de brad, pin, molid, fag, carpen, ienupăr, sânger, corn şi alun.

Rezervația cuprinde exemplare de tisă, cu vârste de peste 80 de ani şi, se pare că există un exemplar care a atins o vârstă de peste 500 de ani! Tisa, care poate ajunge între 6 și 15 m în înălțime și între 1,5 și 6 m în diametru, se întinde pe un teritoriu vast, din Marea Britanie până în Caucaz, nordul Iranului, Africa de Nord-Vest.

Lemnul de tisă, foarte greu, dur, elastic şi compact, poate fi lustruit, dar prelucrarea lui durează foarte mult. De culoare roșcată, lemnul de tisă este foarte prețios pentru confecționarea unor piese artistice, sculpturi în lemn, mobilier sau chiar obiecte de uz casnic şi gospodăresc. De asemenea, lemnul de tisă poate fi ars ca tămâie.

În România, tisa crește prin păduri de fag, dar este plantată și în parcuri și grădini ca arbore ornamental. Tăierea fără discernământ a lemnului de tisă, deosebit de valoros, a condus la o scădere drastică a numărului de exemplare.

Ca urmare, oriunde s-ar găsi plantat în ţara noastră, are statutul de specie ocrotită şi este declarată monument al naturii.

Inapoi »