CULTURA SI ISTORIE  /  MUZEE SI CASE MEMORIALE

Muzeul de Istorie şi Etnografie - Bicaz

Muzeul de istorie si etnografie de la Bicaz a fost infiintat in anul 1958 ca urmare a cercetarii complexe realizate de Academia Romana in zona lacului de acumulare al hidrocentralei “Dimitrie Leonida” de la Bicaz. Din anul 1966 muzeul functioneaza in cladirea fostului Teatru satesc “Ion Kalinderu”. Construita la inceputul secolului al XX –lea, cladirea muzeului este inscrisa ca monument istoric. Expozitia permanenta a muzeului de istorie si etnografie este structurata pe trei spatii distincte care ilustreaza istoria monografica a Vaii Bistritei, dar si cele 102 picturi donate orasului de pictorita Iulia Halaucesu.

Primul spatiu este destinat istoriei monografice a Vaii Bistritei in care sunt prezentate numeroase comunitati paleolitice, dar si aspecte deosebit de interesante despre viata comunitatilor daco-carpatice din secolele II-III d.Hr. Acest spatiu mai cuprinde documente si acte care au apartinut celui care a proiectat barajul hidroenergetic de la Bicaz, profesorul inginer Dimitrie Leonida (1883-1965).

Al doilea spatiu prezinta evolutia colectivitatilor umane de pe Valea Bistritei cuprinzand elemente definitorii ale etnografiei zonei (tesaturi, componente ale portului popular, mobilierul taranesc, etc.). Materialul etnografic existent in muzeu ne ofera detalii si despre universul vietii patriarhale din zona, specificul si diversitatea ei.

Cel de-al treilea spatiu este destinat Expozitiei permanente a doamnei acuarelei romanesti – Iulia Halaucescu, numita "Epopeea Bicazului"

Adresa: str. Barajului nr. 3, loc. Bicaz, jud. Neamt;
Telefon: 0233671201;
Program vizitare muzeu:
Octombrie – Martie : zilnic: 09-17
Aprilie – Septembrie : zilnic: 10-18
Luni: inchis.

Inapoi »