CULTURA SI ISTORIE

Patrimoniul cultural:

Oraşul Bicaz dispune de un important patrimoniu cultural, ceea ce îi conferă un atu în plus pe lângă cadrul natural deosebit în care este amplasat.

Unul dintre simbolurile culturale ale localităţii, este reprezentat de Coroana regală prezentă pe stema oraşului, care face referire la faptul că Bicazul a fost parte a Domeniului Coroanei, construindu-se totodată între anii 1908-1912, în centrul localităţii, Palatul regal de vară, care în prezent este sediul Primăriei Bicaz şi Teatrul Sătesc „Ion Calinderu”, astăzi Muzeu de Istorie şi Etnografie, obiective sunt incluse în Lista monumentelor istorice ale Romaniei.

În oraşul Bicaz este deschis Muzeul de istorie şi etnografie care a fost înfiinţat în anul 1958 ca urmare a cercetării complexe realizate de Academia Română în zona lacului de acumulare al hidrocentralei „Dimitrie Leonida” de la Bicaz.

În cadrul muzeului sunt expuse colecţii de pictură şi obiecte etnografice specifice zonei care contribuie la întărirea identităţii naţionale şi locale şi cresc valoarea turistică a zonei.

Expoziţia permanentă din cadrul acestui muzeu este structurată pe trei spaţii distincte care ilustrează istoria monografică a Văii Bistriţei, cuprinzând de asemenea şi cele 102 picturi donate oraşului de “Doamna acuarelei romanesti” - pictoriţa Iulia Hălăucescu.